Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!
Wawlist

Un tânăr român a fost declarat cel mai bun student din Anglia: ”E rezultatul muncii din liceu, fundaţia, baza mi-am făcut-o în urma olimpiadelor!”

Andrei Mărgeloiu, un tânăr de 22 de ani, din Târgu-Jiu, a fost admis la programul de masterat al Universităţii din Cambridge şi studiază inteligenţă artificială. În 2019, el a absolvit Facultatea de Informatică a University College London (UCL), iar în primul an a fost declarat cel mai bun student, potrivit Mediafax.

Andrei Mărgeloiu studiază inteligenţa artificială la Universitatea din Cambridge, Anglia, alături de cei mai buni studenţi din lume. Tânărul a absolvit Colegiul Naţional Tudor Vladimirescu din Târgu-Jiu, în 2016, iar în timpul liceului a obţinut trei medalii de aur la Olimpiada Naţională de Informatică.

Plecat în Marea Britanie, în 2016, Andrei a fost declarat cel mai bun student după primul an de studiu. În 2019 a absolvit Facultatea de Informatică a University College London (UCL) cu cea mai înaltă distincţie, First Class Honours, având a doua medie generală din promoţia sa.

„Am plecat după ce am terminat liceul să studiez informatică, la University College London. Am fost primit ca orice alt student, în niciun fel special. Cum am reuşit să mă remarc? A fost faptul că am venit cu experienţă de la Olimpiada Naţională de Informatică. În liceu am obţinut trei medalii de aur la Olimpiada Naţională de Informatică. Şi în timpul facultăţii sunt concursuri de programare şi am reprezentat echipa facultăţii în concursurile de programare. Am făcut parte din echipa care a reprezentat universitatea. S-a şi întâmplat să obţin rezultate bune. Acesta a fost un mod în care m-am remarcat şi un alt mod a fost faptul că am obţinut note foarte mari în primul an şi am avut cea mai mare notă din primul an, din Secţia de Informatică şi am fost declarat şi cel mai bun student”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Andrei Mărgeloiu.

Tânărul de 22 de ani este convins că în primul an de studiu în Anglia a fost declarat cel mai bun student din întreaga facultate de inginerie tocmai pentru munca depusă în timpul liceului în România şi în urma participărilor la olimpiade.

„Ce se vede la exterior e rezultatul muncii din liceu, fundaţia, baza mi-am făcut-o în urma olimpiadelor. Au fost ca o cascadă. Rezultatele de la olimpiadă m-au ajutat să fiu primul în anul întâi. În anul II am aplicat şi am fost numit cel mai bun student de licenţe, român, din Marea Britanie, de ambasadorul României în Londra. Şi asta m-a făcut, două luni mai târziu, tot în anul II, să fiu declarat şi în top 3 studenţi români în Europa”, mai spune Andrei. Dornic să se afirme, dar şi să dovedească faptul că rezultatele obţinute până atunci nu au fost întâmplătoare, Andrei a continuat să participe la concursuri şi chiar a condus echipa facultăţii.

„Am continuat şi cu concursurile de programare şi am condus echipa facultăţii, care s-a calificat, la Google HashCode, cel mai mare concurs de programare organizat de Google la nivel mondial. Primele 2% din echipe s-au calificat, noi am fost printre acestea. Ne-am calificat la faza internaţională”, povesteşte Andrei.

De ceva timp, nu a mai continuat să participe la concursuri, pentru că, anul viitor, îşi doreşte să facă doctoratul în „inteligenţă artificială”.

„Fac un master tot în informatică, la Universitatea din Cambridge, iar teza mea şi spre ce mă axez este inteligenţa artificială. Îmi doresc să fac asta mai departe şi la doctorat. Toate lucrurile din inteligenţa artificială sunt făcute prin a recunoaşte, scopul este să recunoască o tendinţă care se întâmplă în realitate. Spre exemplu, să recunoască ce ne place nouă pe internet, de exemplu pe Youtube, să ne arate videoclipurile care ne plac, să ne recomande ceva sau în poze să recunoască animale, maşini, momentan nu gândeşte, ci doar învaţă să recunoască anumite obiecte pe care noi le învăţăm să le recunoască. Am avut anul trecut câteva oferte să mă duc la internship-uri, am avut ofertă de la Google şi de la Microsoft, dar am ales să merg la altă companie, iar anul acesta nu am aplicat pentru joburi, pentru că îmi doresc să fac doctoratul şi doctoratul e full time aici, nu poţi să lucrezi în acelaşi timp. Deci nu am aplicat, îmi doresc să merg la doctorat, care durează patru ani şi după aceea îmi doresc să creez o companie”, susţine tânărul din Târgu-Jiu, care vrea să-şi ia doctoratul tot în Marea Britanie.
Sursa: https://viitorulromaniei.ro

Atentie! Informatiile publicate pe WawList.com pot fi preluate doar in limita a 100 de caractere si cu citarea in lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor.
loading...