Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!
Wawlist

Patriarhia Română cere redeschiderea bisericilor:„Normalizarea vieţii sociale înseamnă exercitarea dreptului fundamental la viaţa religioasă publică”.

După ce președintele Klaus Iohannis a anunțat, relaxarea restricțiilor începând din 15 mai, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române,Vasile Bănescu a afirmat că este nevoie şi de redeschiderea bisericilor după ridicarea stării de urgenţă.Totodată, mai mulți credincioși s-au adresat preoților și autorităților pentru a cere redeschiderea bisericilor, odată cu alte instituții publice, începând cu data de 15 mai.

”Biserica Ortodoxă Română, ca și celelalte culte religioase din Romania, va face demersuri firești și riguros argumentate pe lângă autoritățile statutului pentru a găsi împreună căile raționale de întoarcere graduală, precaută, dar grabnică, la starea de normalitate, stare care nu include doar o dimensiune materială, ci și una spirituală”, a declarat Vasile Bănescu.

Secretarul de stat Raed Arafat se opune categoric acestui lucru: ”Bisericile nu vor putea fi deschise din 15 mai, în primul val, să vedem din al doilea val și cu ce măsuri. Reprezintă una dintre zonele în care merg bătrâni, persoane vulnerabile”.Și premierul Ludovic Orban a fost de acord cu spusele lui Raed Arafat, afirmând că, probabil, ”va fi permisă, oficierea slujbelor nu se va putea face în spații închise, ci în afara bisericilor. Vine vara și se vor putea organiza în bune condiții afară, cu respectarea măsurilor sanitare, cu portul măștii”.

Rareș Bogdan este totuși de altă părere și cere redeschiderea bisericilor. „România are nevoie de Sfânta Biserică. Printre primele instituții care ar trebui deschise, să fie bisericile. Eu sunt credincios și, alături de alte milioane de români, am nevoie să merg la Biserică, să ascult slujba, măcar din fața ei. Mă refer la toate Bisericile, nu numai la a mea, la cea Ortodoxă”, a declarat acesta.

Ordonanța militară numărul 2 adoptată în 21 martie a prevăzut măsuri stricte pentru organizarea nunților, botezurilor sau înmormântărilor. Tot această ordonanța a prevăzut ca preoții să poată oficia slujbe online, din biserică, fără enoriași. În acest mod s-au desfășurat și slujbele de Paște.

Biserica Ortodoxă Română își dorește reluarea slujbelor religioase la care să participe și credincioșii, dar deocamdată nu se știe o dată sigur. Marcel Vela este foarte precaut și a decis că: ”Biserica trebuie să facă o analiză obiectivă, fără patimă, să vedem ce putem face”.

loading...

Add comment