Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!
Wawlist

Povestea lui Antonio Lăcătuș, campion național, european și mondial la kick-boxing la numai 10 ani

Antonio este în clasa a IV-a și face parte din programul Salvați Copiii de 2 ani. A venit pentru că avea nevoie de ajutor la teme iar familia nu a putut să îl sprijine. Este un copil vesel și săritor, a învățat, de când frecventează programul Salvați Copiii să își ajute colegii ori de câte ori au nevoie.

Și-a făcut un obicei în a promova importanța educației și de a orienta și alți copii care au nevoie, către program.

Pe lângă acestea el este și un luptător atât în sensul figurat cât și în sensul propriu. Îi place sportul, este tenace și ambițios și, în ultimii 4 ani, în fiecare an fost campion naţional, european, vice-campion mondial la kick-boxing, la categoria lui de vârstă.

„Îmi place lupta. Mai ales să câştig meciurile. Sper să ajung un campion mare, la gale, ca să îmi pot ajuta părinţii.

Cel mai greu meci al meu a fost campionatul mondial. Prima repriză a fost a mea, a doua, la amândoi şi atunci mi s-au pus mai multe puncte mie, am punctat mai mult.

Tata m-a învățat că, dacă vrei să ai ce ți-ai propus în viață, trebuie să muncești. Nu trebuie să aștepți de la nimeni ceea ce tu însuți poți să faci. În această perioadă aș vrea să fiu mai mult împreună cu copiii, colegii mei, să ne întoarcem la școală și să îmi pot relua antrenamentele și participarea la concursuri.

Sunt dezamăgit pentru că nu mai am competiţii, nu mai am concursuri, nu mai am unde să mai lupt.

Să dispară Coronavirusul! Să mă duc la antrenamente, la meciuri, să mă duc în Italia, ca să pot câştiga. Pe copiii de vârsta mea i-aş încuraja să vină la acest sport, să înveţe să se apere, să traiască o viaţă sportivă”, a povestit Antonio.
Sursa: https://voteazapentrucopii.ro

loading...

Add comment