Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!
Wawlist

Peştera Gheţarul de sub Zgurăşti din Apuseni adăposteşte cel mai mare lac subteran permanent din România

Peştera Gheţarul de sub Zgurăşti se află în comuna Gârda de Sus, în Munţii Bihorului, pe versantul abrupt ce coboară din Dealul Mununa spre Valea Ordâncuşii, la altitudinea de 921 m.

Cel mai mare lac subteran permanent din România, denumit și „Minunea Mununii” are următoarele dimenisiuni: 65 metri lungime, 20 metri lăţime, 12 metri adâncime – valori pentru nivel mediu al apelor.

„Accesul e destul de dificil şi solicitant, fiind îngreunat de vegetaţia deasă a versantului. Practic, accesul se face pe poteci neclare şi pe pante repezi care pornesc din zona Zgurăşti (situată deasupra Cheilor Ordâncuşii) sau de la peştera Poarta lui Ionele, faţă de care Peştera de sub Zgurăşti se află la circa 100 metri distanţă. Însă oricât ar fi de greu, efortul merită din plin. Atât peisajele din exterior, cât mai ales interiorul acestei magnifice peşteri uimesc prin pitorescul lor încă neatins de mâna omului. Sculptată în calcare albe masive (de Wetterstein), peştera e de mare interes turistic şi, fireşte, ştiinţific, fiind un aven continuat cu peşteră. Iar apa care se pierde aici, în calcar, apare în peştera Poarta lui Ionele. La intrare, avenul are un diametru de 40 metri, cu o adâncime de 50 metri; peretele dinspre nord este vertical, atingând o înălţime de 80 metri, în care, la bază, se deschid două intrări ale peşterii”, a afirmat ghidul de turism Rareş Tileagă, citat de adevărul.ro

În această peşteră a fost semnalat de către Rene Jeannel si E. G. Racoviţă un interesant fenomen meteorologic, ce constă în formarea ceţii în cadrul fasciculului de raze luminoase care pătrund pe gura peşterii la ora prânzului. Autorii presupun că este vorba de un proces de condensare a apei în jurul ionilor în formare.

Sursa: https://apuseni.info/2021/07/26/pestera-ghetarul-de-sub-zgurasti-din-apuseni-adaposteste-ce-mai-mare-lac-subteran-permanent-din-romania/

loading...

Add comment