Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!
Wawlist

Primul Golden Buzz de la Românii au talent a câștigat marele premiu. Ce va face Ana Maria Pantaze cu banii

Primul Golden Buzz din ediția numărul nouă „Românii au Talent” oferit de juratul Mihai Petre croitoresei Ana Maria Pantaze a câștigat marele premiu în valoare de 120.000 de euro.Concurenta în vârsta de 38 de ani l-a determinat pe Mihai Petre cu vocea ei minunată, să apese primul Golden Buzz și să o trimită direct în semifinale.Ana Maria a interpretat în finala show-ului de la Pro TV piesa „Purple Rain“ care a cucerit publicul și o țară întreagă.

Croitoreasa cu voce de aur locuiește în București și are o poveste de viață demnă de un scenariu de film.Ea nu a mai urcat niciodată pe o scenă precum cea de la „Românii au talent” și spune că s-a apucat de cântat în momentul în care în zona în care locuia s-a deschis un club de karaoke. Ea a mărturisit că familia nu a fost la fel de încântată de ideea participării la un show de televiziune, crezând că se va face de râs. Dar a reușit să uimească juriul și publicul cu vocea sa de aur.

„Vreau să mulţumesc tuturor că au avut încredere în mine, sunt foarte emoţionată, nu mă pricep la discursuri. Vă mulţumesc foarte mult, mulţumesc şi juriului că a avut încredere în mine“, a declarat concurenta. „Sunt atât de încântat pentru că ea este numărul special pentru mine, este pentru prima dată când am apăsat Golden Buzz-ul şi am făcut-o atât de cinstit, pentru că am simţit că numărul şi ea reprezintă ideea pentru care a fost creat acest show. Ce o scoate pe ea din mulţime este faptul că e un număr simplu, a venit pe scenă pentru că are o pasiune, nu e antrenată. Cred că e reţeta câştigătoare, cred că vreau să văd din ce în ce mai mulţi oameni care ne demonstrează că dacă au un vis, deşi pare imposibil, el poate fi realizat. Ea ajută la construirea unei lumi mai bune şi care să inspire“, a spus Marius Petre.

Femeia a declarat că dorește să-și cumpere o locuință cu banii câștigați, deoarece locuiește într-o casă veche naţionalizată din Centrul Vechi al Bucureștiului împreună cu părinții ei.Ea a plecat acasă cu trofeul de la “Românii au talent” și cu suma de 120.000 de euro.

loading...

Add comment