Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!
Wawlist

Fostul fotbalist Mihai Neșu construiește cel mai mare complex pentru copiii cu dizabilități din România

Mihai Mircea Neșu este un fost jucător de fotbal, care s-a remarcat în cariera sa în cluburile Steaua București și FC Utrecht.Cariera sa de fotbalist a luat sfârșit în anul 2011, când s-a accidentat și a rămas imobilizat într-un scaun cu rotile.Mihai a trecut de atunci prin clipe grele, suferind chiar și de depresie, dar a reușit să treacă peste toate cu ajutorul lui Dumnezeu.

Fostul fotbalist și-a propus să dezvolte în Oradea, cel mai mare complex pentru copiii cu dizabilități neuromotorii din România.Pentru realizarea acestui proiect, el are nevoie de trei milioane de euro.Primește în permanență donații de la oameni cu suflet mare.

 

„Donează foarte multă lume în Oradea, mă mai trezesc și la biserică cu câte o băbuță care îmi bagă în buzunar 100 sau 200 de lei pentru construcție. Dumnezeu nu vrea suferința omului, nu a dorit nici accidentul, dar l-a îngăduit pentru a mă duce pe drumul care trebuie, fiind un catâr, doar prin suferință, puteam ajunge pe drumul bun.El mi-a dăruit și Fundația, toți oamenii din jur care mă ajută, sunt un dar de la Dumnezeu. La început a fost multă neliniște, nesiguranță, acum toate acestea s-au bucurat în bucurie, în speranță. Orice greutate, cu răbdare, Dumnezeu o transformă într-o bucurie”, a declarat Mihai Neșu pentru Antena 3.

Aflat în scaunul cu rotile de peste opt ani, Neșu declară că acum este mai fericit decât înainte de accident și tot ceea ce-și dorește este să fie mai bun.Deși viața l-a încercat destul de greu, el nu a renunțat niciodată și datorită credinței și apropierii de Dumnezeu a avut forță și nu a abandonat lupta și a rămas mereu pozitiv.

Fostul fotbalist a lansat chiar și un program de strângere de fonduri prin care oricine dorește poate contribui cu o donație oricât de mică sau mare, dacă trimite un SMS cu mesajul „CRED” la numărul 8844.

loading...

Add comment