Acest dezastru ecologic are loc în județul Sibiu, pe Valea Sadului.Cum credeți că vor mai trăi aici animalele sălbatice? Cum vor mai reuși ele să se adapteze la acest mediu? Voluntarii organizației Greenpeace au publicat imagini care arată versanți cu păduri defrișate, în zona munților Cindrel. În urma sesizărilor venite de la ecologiști, Direcția Silvică a început un control.Ecologiștii susțin că au identificat 100 de hectare de păduri tăiate ilegal pe Valea Sadului, la doar 30 de kilometri de Sibiu, fiind o zonă foarte căutată de iubitorii de drumeții montane.
„Suntem pe Valea Sadului, în județul Sibiu, în amonte de Gura Sadului și în spate avem resturile unei exploatări forestiere. S-a tăiat, la ras, o suprafață probabil de un hectar și jumătate, dar pe o pantă foarte mare. Normativele prevăd astfel de tăieri pe pante mai mici”, arată Octavian Berceanu, consultant Greenpeace.
Activiștii de mediu au depistat că există opt exploatări ilegale în zonă.În schimb, autoritățile din domeniu, după așa zisul contrul, spun că toate avizele legale au fost obținute, iar că micile abateri constatate la controale au fost amendate cu 6.000 de lei.
„Mie sesizările mi se par mult prea exagerate, dar, începând din dimineața asta, am trimis o echipă destul de mare în teren și nu mă pot pronunța – sau nu ne putem pronunța – decât în momentul în care avem rezultatele exacte de acolo”, a declarat Robert Blaj, director la Direcția Silvică Sibiu.
Din păcate, aceste întâmplări nu se termină niciodată.Ceea ce se întâmplă pe Valea Sadului este un adevărat dezastru ecologic.Reprezentanții organizației Greenpeace cer intervenția de urgenţă a Ministerului Apelor și Pădurilor.
Pădurile sunt ecosisteme complexe care afectează aproape fiecare specie de pe planetă. Când acestea sunt distruse se creează un lanţ de evenimente devastatoare atât la nivel local şi regional cât şi la nivel global.Un vechi proverb indian spune: ,,Doar după ce ultimul copac a fost doborît, doar după ce ultimul rîu a fost otrăvit, doar după ce ultimul peşte a fost prins, doar atunci veţi realiza că banii nu pot fi mîncaţi”.
Add comment