Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!
Wawlist

Vulcanii noroioși de la Buzău,o minune naturală a României

Vulcanii noroioși de la Pâclele Mici, județul Buzău sunt un loc destul de uimitor, ascuns undeva în munții Buzăului. Ei au fost formați din gazul care provine de la 3000 de metri sub pământ.Gazul trece printr-un sector de argilă, apoi prin apele subterane. Astfel, gazul împinge apa și lutul la suprafață care le dă acest aspect noroios, creând conuri mici care seamănă cu forma unui vulcan.

Zona unde se află vulcanii noroioși din Buzău este declarată din anl 1924, rezervație naturală.Peisajul este unul inedit si contureaza o flora si o fauna nemaîntâlnită undeva în Romania.Majoritatea care vizitează acest loc sunt atrași de peisajul impresionant pe care il ofera.Vulcanii sunt foarte accesibili pentru turiști, fiind situați în apropiere de localitățile Berca și Scortoasa din județul Buzău, la doar 30 de km de orașul Buzău.Pe drum se găsesc indicatoare către acest obiectiv turistic, pe care orice roman trebuie sa il vada macar o data in viata.

Vulcanii de nămol au fost observați pentru prima dată la Berca de francezul H. Cognand, care a căutat petrol în zonă în anul 1867. Textele scrise de Grigore Stefanescu, Grigore Cobalcescu sau Mircea Peaha descriu si ele ineditele formatiuni, iar asocierea facuta de Alexandru Odobescu este una memorabila. Acesta concluziona că vulcanii sunt cazanele cu smoala clocotita ale Necuratului.Ploile modelează şi ele permanent acest areal, săpând în cratere mici canioane ce dau ansamblului un aspect selenar. Peisajul pare desprins dintr-un film SF, noroi gri care bolboroseşte din cratere, iar în jur solul crapă sub căldura soarelui, fiind deopotrivă frumos şi înfricoşător.Nu vă așteptați la facilități turistice foarte bine dezvoltate. Mergeți acolo pentru a vedea zona, a face câteva poze și pentru a vă bucura de sălbăticie. Aveți grijă să purtați pantofi robusti sau bine fixați, în caz contrar, riscați să alergați desculți. De asemenea, trebuie să știți că cea mai bună modalitate de a ajunge la vulcanii noroioși este cu mașina.

An de an, turişti din toată lumea sunt curioși de acest peisaj minunat și vin să viziteze Vulcanii Noroioși de la Buzău.

loading...

Add comment