Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!
Wawlist

Ovidiu Roșu, medic veterinar: „Animalele au nevoie de respect, nu de iubire”

Dacă vom putea vreodată găsi o modalitate să vorbim cu animalele, atunci ele vor putea să ne spună ce au ele nevoie cu adevărat, ne vor spune, probabil, că au nevoie de respect, nu de iubire. Este concluzia la care a ajuns Ovidiu Roșu, 37 de ani, medic veterinar. El și-a dorit mereu să ajute animalele care nu primeau destulă atenție. După discuțiile din familie de la sfârșitul celor doisprezece ani de școală, a dat la Facultatea de Medicină Veterinară din București. În străinătate, pe timpul unei burse Erasmus la Bologna, a aflat că ar exista o ramură a medicinii care se ocupă cu ceea ce visa el: salvarea animalelor sălbatice. Începutul de carieră l-a prins în mijlocul crizei financiare din 2008. În criză, Ovidiu a început să caute, iar oportunități au apărut. S-a dus și în zone exotice precum Indonezia, dar și în zone de conflict ca Fâșia Gaza sau Irak, unde a avut ca scop salvarea animalelor sălbatice. Atât în țară, cât și în străinătate Ovidiu Roșu nu s-a lepădat de crezul lui idealist. Nu de puține ori a fost neînțeles pentru asta. Pe măsură ce timpul trecea, își înțelegea din ce în ce mai bine locul, fără a-și abandona vreodată crezul. Locul lui e astăzi la Asociația ARCA și la Centrul de Salvare și Reabilitare a Animalelor Sălbatice. Cu un deceniu de experiență, Ovidiu Roșu se preocupă și să dea mai departe ce a învățat.

Cine ești și ce faci în lume?

Eu sunt Ovidiu Roșu, sunt medic veterinar. Mereu am avut o pasiune față de animale și mereu mi-am dat seama că sunt unele animale care nu primesc îngrijiri sau atenția pe care o primesc altele. M-am specializat pe animale sălbatice sau mai puțin cunoscute, oferind ajutor pe partea medicală. Nu mi-am dorit neapărat când eram mic să fac medicină veterinară. Am zis: Bă, pur și simplu vreau să fac ceva să ajut specii pe care nu le ajută nimeni! Drumurile au dus în direcția asta. Îmi plăcea ideea de biologie, de biodiversitate. Dar, cumva, mi-am dat seama că prin medicina veterinară pot să lucrez mai direct cu ele. Mai atent, să zic așa. Cu timpul lucrurile s-au clarificat și am început să înțeleg exact ce-mi doresc — am studiat și p-afară.

Deci tu îți doreai să ajuți animale și te-ai gândit că să dai la Medicină Veterinară e cel mai bun mod prin care poți să faci asta.

Bine, e mai complicat decât atât. Sunt mai mulți factori care au dus la asta. Părinții mei … OK, eu nu-mi doream să fac Medicină Veterinară. Mi-aș fi dorit să fiu îngrijitor printr-o grădină zoo sau ceva, dar ambii părinți fiind intelectuali au zis: Nu putem ca pe singurul copil să-l lăsăm să facă ce … așa (zâmbește). Deși și-au dorit de la mine să fiu avocat, doctor … de oameni, nu știu ce … Nu au reușit și am ajuns la decizia asta. În timpul facultății lucrurile au început să capete sens; să-mi dau seama ce vreau și cu ce pot să ajut. Evident că nu am probleme (n.a. — cu toate animalele) și la jobul meu — în care primesc bani! — mă ocup de câini, de cai, de animale de fermă, deci asta în zona în care lumea are, practic, resurse să mă poată plăti. Totuși, sunt animalele astea sălbatice, care, practic, nu sunt neapărat ale cuiva. De oameni se ocupă statul, dar, în cazul animalelor sălbatice, cel mai comun e ignoranța; rareori se alocă fonduri pentru salvarea lor. Totdeauna în timpul facultății mi-am ținut opțiunile deschise, am lucrat cu cât mai multe specii. N-am avut o problemă să lucrez cu zona de păsări de curte, iar asta mi-a oferit o viziune destul de largă legată de ceea ce înseamnă animal și cu ce am putea să le ajutăm. Am plecat în anul V în străinătate printr-o bursă Erasmus, în Bologna, iar acolo mi-am dat seama că de fapt există o ramură care se ocupă exclusiv de animalele sălbatice. Atunci am luat decizia că asta vreau să fac. Acolo am luat niște cursuri, facultative cumva (râde înfundat), după care m-am întors în țară, am terminat facultatea și am mai primit încă o bursă la Viena, post-universitară, unde m-am concentrat și mai mult pe animale sălbatice. Am făcut în Viena un modul care se numea Conservation Medicine (trad. — medicina conservării). Practic, era despre ce poate să facă un medic veterinar într-o lume cu animale sălbatice. Era despre cum poți ajuta tu și care ar fi sensul. După asta m-am înscris la doctorat în România. Dar aici n-au fost fonduri.

Din partea cui n-au fost fonduri?

Din partea statului. Era perioada aia de criză economică — 2008-2009. M-au primit din punct de vedere academic, dar chiar nu erau bani, adică profu’ mi-a zis: „Băi, te înscriu la doctorat dacă vrei, dar nu sunt bani de la stat”. Sunt două tipuri de doctorat: unul pe care îl plătești tu și unul unde ești primit și plătit. Eu fusesem primit în urma unui examen și am intrat la ăla fără bani, unde ar fi trebuit să mă plătească, dar, în momentul respectiv, România era într-un colaps financiar și mi-au zis să fac rost singur de bani de studiu.

Sursa: https://viitorulromaniei.ro/2020/02/12/ovidiu-rosu-medic-veterinar-animalele-au-nevoie-de-respect-nu-de-iubire/

loading...