Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!
Wawlist
ciorba-de-ciuperci

O rețetă de post delicioasă și gata în 30 de minute.Supă cremoasă de legume cu ciuperci champignon.

Pentru că ne aflăm în perioada postului și unii dintre noi ținem post, vă prezentăm în continuare o rețetă simplă și delicioasă, ideală pentru zilele de post.Supă de legume gata în 30 minute este gustoasă și sănătoasă.

Avem nevoie de: 1 cartof, un morcov, o ceapă, 160 g de ciuperci Champignon, 70 g de spanac proaspăt, 1 fir de busuioc proaspăt, 3 căței de usturoi, 150 ml de lapte de cocos (în afara postului puteți să adăugați smântână pentru gătit 10-15%), 30 ml de ulei de floarea-soarelui sau de măsline, 1.5 litri de apă și sare, piper după gust.

Și începem prepararea supei.Se taie ceapa și morcovul cubulețe, după care se pun într-o cratiță la călit, cu puțin ulei de măsline.Se călesc timp de 3-4 minute pe toate părțile.Între timp se taie cartofii cubulețe, iar ciupercile Champignon feliuțe.Se adaugă și ciupercile în cratița cu ceapa și morcovul călit și se călesc și ciupercile timp de 4 minute.Apoi se adaugă cartofii și se mai călesc timp de 2-3 minute, amestecând.Acum se adaugă spanacul proaspăt și usturoiul mărunțit.Se amestecă bine, după care se adaugă și apa.Se fierbe ciorba timp de 20 minute din momentul clocotirii, pe foc mic-moderat.La final se adaugă laptele de cocos, busuiocul mărunțit, sarea și piperul după gust.Se amestecă până ajunge la punctul de fierbere.Apoi se ia de pe foc și se servește caldă.Vă dorim poftă bună și sperăm să vă placă rețeta.

loading...

Add comment