Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!
Wawlist

Oare când vom înțelege că pământul nu ne mai suportă și că schimbarea stă în noi?

Schimbările climatice reprezintă una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă omenirea în prezent.Nu este o problemă pe care să o putem amâna până când vom avea mai mult timp sau mai mulți bani. Suntem datori cu toții să acționăm pentru a opri înrăutățirea climei.

Mulți dintre noi au văzut – și poate chiar au simțit – efectele schimbărilor climatice. Nu este vorba însă numai despre condiții meteorologice extreme, ca inundațiile, secetele și uraganele.Transformările mai lente și mai greu de observat prin care trece clima pot schimba complet modul în care trăim.

În goana după bani, distrugem natura fără să ne gândim la consecințe, ne bucurăm de natură, dar nu o respectăm, lăsăm în urma noastră mormane de gunoaie și ne întrebăm apoi de ce iarna nu mai e iarnă și de ce vara ajungem să avem tornade chiar și la noi, în România. Oare până când ne va suporta pământul? El ne dă totul și nu ne cere nimic în schimb, poate, doar bun simț.

Schimbările climatice sunt cauzate de creșterea temperaturii Pământului(încălzire globală), provocată de adăugarea unui volum mai mare de
gaze cu efect de seră în atmosferă decât cel produs în mod natural. Aceste
gaze cu efect de seră suplimentare rezultă, în principal, în urma arderii de
combustibili fosili pentru a produce energie, precum și din alte activități umane – cum ar fi tăierea pădurilor tropicale, agricultură, zootehnie și producția de substanțe chimice.

Noi suntem cauza dezastrului, dar noi suntem și soluția, dacă ne trezim și chiar facem ceva. Schimbarea începe cu noi!

Vestea bună este că putem face multe. Nu numai politicienii pot lua măsuri. Responsabilitatea de a acționa le revine și companiilor, întreprinderilor, comunităților și indivizilor. În calitate de cetățeni, putem contribui prin alegeri inteligente, cum ar fi să mâncăm mai puțină carne și mai multe fructe și legume din producția locală, să economisim energie și să alegem mersul cu bicicleta sau pe jos în locul autoturismului (în special pentru distanțe scurte).Vestea bună este că multe dintre aceste lucruri sunt benefice și pentru sănătatea și buzunarul nostru.

Să facem și noi ceva! Să ne trezim din neglijență, indiferență, măcar acum în al nouălea ceas, pentru că altfel pământul n-o să ne mai suporte. Fă pasul mic și începe cu ceea ce vezi în jurul tău!

loading...