Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!
Wawlist

Atunci când omul nu trece prin nici o încercare, este ca şi cum l-ar părăsi Dumnezeu.

Omul care nu trece prin încercări, care nu vrea să-l doară nimic şi să sufere ceva, care nu vrea să fie mâhnit sau să i se facă vreo observaţie, ci vrea să trăiască bine, este în afara realităţii duhovniceşti. „Trecut-am prin foc şi prin apă şi ne-ai scos pe noi la odihnă”, spune psalmistul.

Vezi că şi Maica Domnului şi Sfinţii au suferit, de aceea, trebuie ca şi noi să suferim, mai ales că mergem pe acelaşi drum pe care au mers şi ei. Cu deosebirea că noi, atunci când suferim puţin în această viață, ne plătim datoriile şi ne mântuim. Dar şi Hristos a petrecut cu durere pe pământ. A coborât din cer, S-a întrupat, a pătimit şi a fost răstignit. Iar creştinul îşi dă seama că l-a cercetat Hristos, atunci când suferă durere.

Atunci când îl cercetează durerea pe om, înseamnă că îl vizitează Hristos. În timp ce, atunci când omul nu trece prin nici o încercare, este ca şi cum l-ar părăsi Dumnezeu, nici nu plăteşte datoriile, nici nu depune. Vorbesc desigur despre cel care nu vrea reaua pătimire pentru dragostea Iui Hristos, care îşi spune în sinea sa: „Sunt sănătos, am poftă de mâncare, mănânc bine, o duc foarte bine, sunt liniştit, etc…” şi nu spune nici măcar un „Slavă Ţie, Dumnezeule!”. Cel puţin dacă ar recunoaşte că toate aceste binecuvântări sunt ale lui Dumnezeu, oarecum s-ar aranja situaţia. Să spună: „Nu meritam toate acestea, dar fiindcă sunt neputincios, de aceea Dumnezeu mi le-a rânduit pe toate”.

În viaţa Sfântului Ambrozie de Milan se spune că, odată, ierarhul a fost găzduit de un oarecare bogat. Iar sfântul, văzând avuţiile nemăsurate ale aceluia, l-a întrebat dacă a fost încercat vreodată de vreo mâhnire. „Nu, niciodată, i-a răspuns acela. Bogăţiile mele se înmulţesc necontenit, ogoarele îmi rodesc mereu. Nu am simţit niciodată durere şi nici vreo boală nu m-a cercetat.“

Atunci sfântul a lăcrimat şi a spus însoţitorilor săi: „Pregătiţi trăsurile ca să plecăm repede de aici, fiindcă pe acesta nu l-a cercetat Dumnezeu.“

Bunul Dumnezeu rânduieşte pentru fiecare om o cruce potrivită cu puterea lui de a rezista, nu pentru a se chinui, ci pentru a urca de pe cruce în cer, pentru că, în esenţă, crucea este scară către cer. Dacă am înţelege ce comoară ne învistierim din suferirea încercărilor, nu am mai murmura, ci am slavoslovi pe Dumnezeu ridicându-ne cruciuliţa pe care ne-a hărăzi­t-o, astfel încât şi în această viată ne vom bucura, dar şi în cealaltă vom lua o “pensie” bună. Dumnezeu ne-a asigurat acolo în cer multe bogăţii. Insă atunci când cerem să ne uşureze de o încercare, el dă aceste bogăţii altora şi astfel o pierdem, în timp ce, de vom face răbdare, ne va da şi dobândă.

Fericit este cel care se chinuieşte aici, pentru că, cu cât este pedepsit mai mult în această viată, cu atât mai mult se pregăteşte pentru cealaltă, deoarece i se şterg din păcate. Crucile încercărilor sunt mai presus de “talanţi”, de harismele pe care ni le dă Dumnezeu. Fericit este cel care are cinci cruci, iar nu una. O sufe­rinţă sau o moarte mucenicească aduc cu adevărat răsplată cerească. De aceea la fiecare încercare să spunem: “îţi mulţumesc, Dumnezeul meu, pentru că tocmai aceasta îmi trebuia pentru mântuirea mea”
Sursa: ortodoxia.me

loading...