Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!
Wawlist

Primarul din Ulmeni a renunţat la pensia specială, prin act notarial: E un furt; eu nu fur.

Ioan Lucian Morar, primarul orașului Ulmeni, din județul Maramureș a recurs la un gest neașteptat. A renunțat prin act notarial la pensia specială, motivând că acest favor e un furt pe față din banul public.

„Pe data de 8 iulie 2019 am semnat in fata unui notar public hartia prin care am autentificat ca eu renunt la pensia speciala pe care o consider un furt. Astfel, prin incheierea de autentificare nr. 2439, eu, Lucian Morar, luand in considerare intrarea in vigoare, la data de 01.01.2020, a prevederilor art. 210 din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ, in calitatea mea de primar al orasului Ulmeni, judet Maramures, declar pe propria raspundere si in deplina cunostinta de cauza ca renunt de bunavoie, definitiv si irevocabil la dreptul conferit de lege privind indemnizatia lunara pentru limita de varsta (pensia speciala) de care as putea beneficia in urma mandatelor de primar si de vicepresedinte al Consiliului Judetean Maramures.

Am dorit sa dau aceasta declaratie pentru a fi luata in considerare la calcularea drepturilor mele banesti sau oriunde va fi nevoie”, a declarat edilul din Ulmeni, citat de un comunicat de presa transmis de catre PMP Maramures.

El spera sa fie urmat si de alti alesi, pe care ii indeamna sa faca front comun si sa lupte impotriva „acestui abuz”.

„Am speranta ca si alti alesi locali si judeteni imi vor urma exemplul. Totodata, acest semnal de alarma se indreapta si impotriva altor pensii speciale sau drepturi banesti de care pe nedrept beneficiaza mai multe categorii de alesi, unele dintre aceste drepturi fiind deja in plata.

Morar susține că, dintre prevederile Codului Administrativ, introducerea pensiilor speciale este împotriva intereselor românilor. ”Acestea sunt un furt din buzunarele romanilor”, a conchis primarul.

Atentie! Informatiile publicate pe WawList.com pot fi preluate doar in limita a 100 de caractere si cu citarea in lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor.
loading...