Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!
Wawlist

Doliu în lumea teatrului.A murit Draga Olteanu Matei.

Actrița Draga Olteanu Matei s-a născut la Bucureşti, în data de 24 octombrie 1933, iar de câteva zile era internată în stare gravă, la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași.Din păcate în noaptea de marți spre miercuri a murit.

„Deşi echipa medicală din Spitalul ‘Sf Spiridon’ a făcut toate eforturile să o trateze, pacienta a decedat în această noapte (marţi spre miercuri n.r.), la ora 2,11”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sf Spiridon” din Iaşi, dr. Diana Cimpoeşu.

În vârstă de 87 de ani, Draga Olteanu Matei are afecţiuni cronice cardiovasculare şi endocrine, a precizat Diana Cimpoieşu.Potrivit medicului, cea mai probabilă cauză a hemoragiei digestive este tratamentul anticoagulant pe care artista îl ia de mai multă vreme din cauza unei afecţiuni cardiovasculare.

Draga Olteanu Matei, care avea 87 de ani, a jucat în 90 de filme, în peste 50 piese de teatru și 100 roluri de televiziune.Actrița a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” în 1956 iar în luna septembrie a aceluiași an a debutat în piesa „Ziariștii” de Alexandru Mirodan, notează Mediafax.

De-a lungul carierei sale a jucat în diferite piese de teatru: „Coana Chirița” după Alecsandri, pentru care a scris și un scenariu de film în două serii (Coana Chirița – 1986 și Chirița la Iași 1987), „Gaițele” de Kiritescu (1977), „Căruța cu paie” de Mircea Ștefanescu, „Hagi Tudose” de Barbu Ștefănescu Delavrancea, „Domnișoara Nastasia” de G.M. Zamfirescu, „Pisica în noaptea de Anul Nou” de D.R. Popescu, „Autorul e în sală” de Ion Baiesu etc.

După pensionarea sa din Teatrul Național (2007) s-a retras la Piatra Neamț unde a înființat compania teatrală Teatrul Vostru.

Atentie! Informatiile publicate pe WawList.com pot fi preluate doar in limita a 100 de caractere si cu citarea in lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor.
loading...